Credit imobiliar "Standard"

Cu ajutorul unui credit ipotecar / imobiliar putem procura în rate mult mai ușor un bun imobil în Chișinău în codiții avantajoase, fie că este vorba despre un credit ipotecar ordinar sau un program special precum este programul de stat „Prima Casă”. 

Echipa Simplu Imobil, datorită parteneriatelor stabilite cu mai multe instituții bancare și financiare, te poate ajuta să obții un credit ipotecar în condiții mult mai avantajoase. Astfel, într-un termen de timp mai scurt poți obține un credit pentru procurarea unui apartament în rate, casă, spațiu comercial sau teren.

Condiții de acordare credit ipotecar "Standard":

  • ai venituri care au caracter permanent (salarii, pensii, chirii, dividende, alte venituri recurente)
  • nu ai restante active sau debite neachitate la scadență
  • ai vârsta de maxim 65 de ani la sfârsitul perioadei de creditare
  • ești cetățean al RM
  • prima rată de cel puțin 10% din prețul total a locuinței.

Acte necesare pentru accesare credit:

  • Actele de identitate ale tuturor participanților cu venituri
  • Acte care atestă veniturile lunare
  • Raportul de evaluare a bunului imobil
  • Extrasul din Registrul bunurilor imobile
  • Documente aferente imobilului

Dorești un ajutor financiar?

Credit Ipotecar / Prima Casă / Credit pentru migranți

Aprobăm rapid creditul tău

Rapid, timp de 1 zi.

Avantajele tale

  • împrumuți până la 2 200 000 lei;
  • rambursezi în decurs de până la 30 de ani;
  • DAE de la 8.60%;
  • de la 10% contribuție proprie;
  • 0% contribuție proprie (asigurare suficientă).

Flexibilitate în acceptarea veniturilor

Avem o abordare flexibilă și individuală față de fiecare client în parte.

Compare listings

Comparaţie